Dobândirea abilităților motorii fine

Termenul "abilitate motorie" descrie capacitatea de a efectua mișcări coordonate rapid, cu o precizie ridicată și cu un consum redus de energie. Motricitatea fină are cerințe deosebit de ridicate în ceea ce privește precizia și eficiența. Dezvoltarea motorie se desfășoară în diferite faze de-a lungul vieții, de la grosier la fin și de la ineficient la eficient.

Conținut

Aptitudine vs. abilitate

În primul rând, trebuie să se facă distincția între termenul "aptitudine" și termenul "abilitate". Aptitudinea descrie capacitatea de bază de a efectua anumite mișcări, cum ar fi mersul sau apucarea. Termenul "abilitate motorie" descrie abilitatea superioară de a efectua mișcări coordonate într-un anumit context rapid, cu o precizie ridicată și cu un consum redus de energie, cum ar fi cântatul la un instrument. Competențele motorii se referă de obicei la motricitatea fină, dar și la motricitatea grosieră, cum ar fi aruncarea mingii într-un sport. Învățarea motrică duce la îmbunătățirea treptată a aspectelor legate de timp, precizie și eficiență. Învățarea deprinderilor motorii depinde în mare măsură de vârstă, dar și de influențele mediului și de nivelul de experiență al celui care învață. Pe parcursul vieții, dezvoltarea motorie se desfășoară în șapte faze: reflexivă, rudimentară, de bază, atletică, de perfecționare, de performanță maximă și apoi regresivă la bătrânețe.

Motricitatea grosieră

Aptitudinile motorii grosiere implică inițial grupuri mari de mușchi și articulații pentru a îndeplini sarcini motorii de bază, cum ar fi menținerea echilibrului sau alergarea și săriturile. Aptitudinile motorii grosiere sunt învățate în mare parte în copilăria timpurie. În mod normal, până la vârsta de 5 ani, ar trebui să se obțină abilitățile motorii grosiere necesare pentru controlul posturii și mobilitate. Intervalul de vârstă cuprins între 3 și 5 ani este o perioadă critică pentru achiziționarea de abilități motorii la copii, deoarece este momentul în care se formează structurile neuroanatomice de bază ale creierului. O caracteristică tipică a acestor abilități motorii grosiere învățate la o vârstă fragedă este faptul că ele sunt păstrate pe tot parcursul vieții, adică nu pot fi pierdute.

Pe măsură ce competența progresează, se învață abilități din ce în ce mai complexe, de exemplu aruncarea și prinderea unei mingi, care se apropie deja foarte mult de ceea ce am numi sport. Aceste competențe sunt deja caracterizate de un nivel foarte ridicat de complexitate. Acestea necesită nu numai un grad ridicat de coordonare mână-ochi și de orientare, ci și un grad ridicat de automatizare a mișcărilor, de anticipare și de planificare prealabilă a mișcărilor, deoarece mișcările sunt prea rapide pentru a fi controlate în detaliu în mod conștient.

Motricitatea fină

În cele din urmă, motricitatea fină implică grupuri musculare și articulații mai mici pentru a efectua sarcini motorii mai mici corespunzătoare, în principal cu mâinile sau degetele. Aceste abilități și abilitățile motorii fine care se bazează pe ele sunt învățate mai târziu și sunt în mare parte supuse învățării voluntare, ca în cazul scrisului sau al cântatului la un instrument. Învățarea motricității fine este adesea declanșată din exterior și, prin urmare, necesită mai multă motivație și voință decât motricitatea grosieră, învățată în mare parte în mod intrinsec. Executarea abilităților motorii fine necesită adesea o mare precizie, ceea ce reprezintă o provocare deosebită pentru procesul de învățare. Spre deosebire de învățarea intrinsecă, se stabilește adesea un obiectiv extern, ceea ce împiedică anumite aspecte ale autoorganizării învățării.

Învățarea motricității fine depinde în mare măsură și de alți factori individuali, cum ar fi experiența anterioară, nivelul de dezvoltare, personalitatea, influențele mediului sau mediul de învățare. Sexul poate, de asemenea, să facă o diferență. Deși nu există nicio dovadă de diferență între sexe în ceea ce privește abilitățile de mișcare, fetele par să dobândească dexteritatea manuală mai devreme decât băieții, în timp ce băieții prezintă performanțe mai bune în activități mai orientate spre mișcare, cum ar fi alergatul sau aruncarea. Cu toate acestea, aceste diferențe de gen pot fi rezultatul factorilor de mediu, deoarece fetele sunt mai des încurajate să se angajeze în activități de motricitate fină, iar băieții sunt mai predispuși să se angajeze în activități de mișcare dinamică.

Menținerea motricității fine depinde mai mult de frecvența de utilizare ("folosește-o sau pierde-o"), iar leziunile cerebrale afectează mai ușor motricitatea fină decât pe cea grosieră.

Ce înseamnă acest lucru pentru practica mea didactică?

Învățarea motrică este în mare măsură supusă auto-organizării. Cu toate acestea, factori precum experiența anterioară, motivația sau voința sunt, de asemenea, decisivi. Sprijinul individual ar trebui să țină cont de toți acești factori.

Întrebare de reflecție

Învățarea cu succes a abilităților motorii depinde doar de talent?

Quiz

1) De ce este mai dificilă învățarea motricității fine decât cea a motricității grosiere?

A) Cerințe de precizie ridicată
B) Mai puțin timp disponibil
C) Execuție mai rapidă

2) Care ar putea fi un motiv pentru care fetele par adesea mai pricepute decât băieții?

A) o mai bună înțelegere
B) mai multă disciplină
C) mai multă experiență anterioară