Ritm și ritmicitate

La fel ca nenumărate procese din natură, și ființele umane sunt controlate în mare măsură de ritmuri când vine vorba de funcțiile lor biologice și de comportamentul lor. Ritmicitatea ne influențează percepția și, de asemenea, învățarea. În special în domeniul limbii, ritmul și elementele dinamice au un impact asupra funcționalității acesteia, asupra achiziției limbii și, de asemenea, asupra sistemului de scriere.

Conținut

Ritmicitatea

Funcțiile din corpul uman se desfășoară după modele temporale. Noi numim aceste ritmuri recurente ritmicitate. Acestea se referă, de exemplu, la activitatea creierului sau a nervilor și se mișcă în interval de câteva milisecunde. Digestia are un ritm care se mișcă în interval de ore, iar ritmul somnului se mișcă în interval de zile. Astfel, procesele biologice au modele foarte specifice în ceea ce privește succesiunea lor temporală, iar o parte dintre ele depind de timp, cum ar fi ritmul zi-noapte.

Ritmul joacă un rol important și pentru abilitățile motorii. Mișcările învățate și automatizate sunt executate pe baza unui model de sincronizare extrem de repetitiv și ritmic. Prin activarea la intervale egale a agonistului și a antagonistului (perechi opuse de mușchi, cum ar fi mușchii flexori și extensori) în cadrul unui proces de mișcare, mișcările pot fi efectuate în mod uniform și eficient. Un ritm bun al mișcărilor permite tuturor mușchilor implicați (de exemplu, aproximativ 25 de mușchi la apucare) să cânte în același ritm ca la un concert, chiar și în cazul mișcărilor complicate. În plus, mișcările automate sunt efectuate cel mai des în mod izocron, adică la intervale constante, indiferent de intervalul de mișcare. Frecvența de scriere, de exemplu, este întotdeauna aceeași chiar și în cazul unor caractere de dimensiuni diferite.

Există, de asemenea, dovezi că aceste modele ritmice de activitate din creier joacă un rol în percepția vorbirii. S-ar putea ca informațiile din vorbire să poată fi procesate mai eficient și mai rapid, deoarece există o anumită predictibilitate datorată tiparelor ritmice recurente din vorbire.

Ritmul vorbirii este structura temporală a limbajului vorbit. Împreună cu accentul, stresul, tempoul vorbirii, pauzele și altele, ritmul face parte din așa-numitele trăsături suprasegmentale ale limbii vorbite. Aceste caracteristici sunt legate de silabă și nu de sunete individuale. Accentuăm anumite silabe mai mult decât altele. Acest lucru dă naștere unor ordini ritmice specifice unei limbi. Cunoaștem aceste modele din poezie, unde anumite măsuri ale versurilor determină ritmul.

La nivel de cuvânt, troheul și iambul alternează în limba română. În Germană, troheul predomină, în care prima silabă a unui cuvânt este accentuată, iar a doua neaccentuată. În franceză, pe de altă parte, predomină forma iambului - neaccentuată în față, accentuată în spate.

În limbaj, oamenii percep mai întâi marcajele prozodice, cum ar fi accentul, pauzele sau ritmul. Chiar și la nou-născuți, procesarea cuvintelor se bazează pe ritmul special al limbii materne. Activitatea ritmică a creierului influențează pozitiv percepția modelelor silabice în vorbire și procesarea acestora. Este posibil ca, datorită ritmicității activității cerebrale, chiar și vocabularul să fie clasificat și recuperat în funcție de caracteristicile ritmice.

Ritmul vorbirii

Limbile lumii sunt diferențiate prin diferite clase ce categorizare. Una dintre clasele principale se referă la ritmul limbii. Ritmul influențează cele mai profunde structuri ale dezvoltării limbajului, ale producției vorbirii, ale percepției vorbirii și ale procesării sale cognitive.

Limbile pot fi clasificate în funcție de caracteristicile lor ritmice. În Europa predomină limbile în care numărăm silabe și de accente. În limbile cu număr de silabe, cum ar fi italiana, româna sau turca, intervalele dintre o silabă accentuată și următoarea silabă accentuată sunt (în mod ideal) de lungime egală. În aceste limbi, creierul procesează informația lingvistică în primul rând la nivel de silabă. Limitele silabelor sunt percepute mai întâi, înainte de a fi procesate gramatica, cuvintele sau sensul lor.

În limbile cu accent, cum ar fi engleza, germana și rusa, o silabă accentuată poate fi urmată de mai multe silabe neaccentuate. Accentuarea unei silabe într-un singur cuvânt, în grupuri de cuvinte sau într-o propoziție se numește accent. Deși fiecare cuvânt are un accent, în pronunțarea rapidă se pronunță doar cuvântul pe care vorbitorul îl accentuează ca fiind cel care conține cele mai multe informații. Acest accent determină respirația și producția vorbirii din partea vorbitorului și percepția și procesarea cognitivă a informațiilor din partea ascultătorului.

Intonație/Prozodie

Prozodia este termenul colectiv pentru acele trăsături dinamice ale vorbirii umane care oferă sunetul caracteristic al limbii. Mai presus de toate, însă, ele sunt responsabile de comunicarea dintre vorbitor și ascultător.

Prozodia reflectă intenția și emoția unui enunț și indică de unde vine un vorbitor, în funcție de dialect. Aceasta reprezintă cadrul pentru competența lingvistică a unui vorbitor nativ, formează structurile care stau la baza limbajului și ghidează achiziția limbii și este responsabilă de funcționarea comunicării. Se poate spune că prozodia face parte din ființa umană, este foarte apropiată și naturală pentru noi. Nu ne cunoaștem limba fără ea, pentru că învățăm prozodia cu mult înainte de a învăța primele cuvinte. Nu ne gândim nici la prozodie și la semnificația ei. Nu este necesar să o numim. Ea servește ca reper și ajută ascultătorul să urmărească intențiile vorbitorului. Aceste semnale comunică empatie și arată relația dintre unitățile semnificative și cele nesemnificative din propoziție. Ascultătorul competent poate astfel să identifice perfect aceste relații și să înțeleagă intențiile vorbitorului. În general, nici măcar nu observăm trăsăturile prozodice în comunicare, cu excepția cazului în care acestea sunt absente.

Ascultarea unui vorbitor deficitar din punct de vedere prozodic necesită concentrare și disciplină și este obositoare. Erorile prozodice provoacă iritarea ascultătorului, deoarece sunt neașteptate și se abat de la propriile așteptări. Dacă aceste așteptări nu sunt îndeplinite și o frază are un ton complet diferit, acest lucru provoacă fie iritare, fie bunăvoință din partea interlocutorului.

Atunci când învățăm o limbă străină, modelul prozodic al limbii materne este atât de puternic încât se răsfrânge asupra pronunției limbii învățate. Pentru ascultătorul vorbitor nativ, aceste abateri sistematice de la cele mai importante trăsături tonale sunt semne ale accentului străin.

În cele din urmă, ritmul vorbirii face parte și din codul scris, care ne arată părțile accentuate și neaccentuate ale cuvintelor prin anumite combinații de litere.

Ce înseamnă acest lucru pentru practica mea didactică?

Ritmul vorbirii este o caracteristică deosebit de puternică a limbajului vorbit și este esențial pentru procesarea limbajului. O examinare conștientă a trăsăturilor prozodice este o condiție prealabilă pentru a le percepe corect.

Întrebare de reflecție

Ritmul este deosebit de important pentru percepția și funcționalitatea lingvistică. Care este consecința învățării limbii și a scrisului?

Quiz

1) În funcție de ritmul său, limba română este o

A) limbă de numărare a silabelor
B) limbă de numărare a accentelor

2) Structura de bază pentru învățarea unei limbi materne este

A) cuvântul
B) ritmul
C) gramatica