Învățarea sistemică dinamică

Conceptul de învățare sistemică dinamică presupune că nu există o soluție unică pentru o sarcină, ci că există întotdeauna mai multe soluții posibile disponibile într-un fel de "spațiu de soluții". Cu cât mai multe informații pot fi stocate în timpul învățării, cu atât mai multe informații pot fi accesate mai târziu atunci când se caută o soluție respectivă. Prin urmare, ar trebui să se practice cât mai multe abordări diferite ale soluțiilor estimate, și nu numai cele care par potrivite de la început.

Conținut

Conceptul învățării sistemice dinamice

Conceptul de învățare sistemică dinamică presupune că nu există o soluție unică pentru o sarcină, ci că există întotdeauna mai multe soluții posibile disponibile într-un fel de "spațiu de soluții". De exemplu, există multe moduri diferite de a apuca un pahar și de a bea din el. Competențele individuale sunt stocate în "hărți" multidimensionale cu informații care pot fi utilizate pentru a controla diferitele aspecte ale unei astfel de mișcări. Cu cât mai multe informații sunt stocate într-o astfel de "hartă", cu atât mai multe informații pot fi accesate atunci când se caută o anumită soluție. Pentru a umple aceste hărți cât mai bogat posibil, nu ar trebui să se pună în practică doar soluțiile considerate adecvate. De asemenea, poate fi utilă încercarea mai multor forme de implementare diferite și chiar nepotrivite. În acest fel, modelul de învățare sistemică dinamică diferă semnificativ de abordarea bazată pe model. Cu toate acestea, prin încercarea intenționată chiar și a unor forme de execuție nepotrivite, învățarea sistemică dinamică depășește, de asemenea, învățarea variabilă. Aceste abordări diferite ale învățării sunt explicate mai jos, folosind ca exemplu fișele de competențe.

Învățarea bazată pe model

În învățarea bazată pe modele, este întotdeauna dată o soluție optimă (punctul verde de pe hartă), care ar trebui practicată cu precădere. Acest model este orientat în principal către rezultatul perfect al mișcării, deci către forma corectă. Abaterile de la acest model trebuie evitate (galben), iar abaterile mai mari sunt considerate greșeli în timpul procesului de învățare (roșu). Părțile individuale sau creativitatea sunt astfel considerate ca fiind variabile de perturbare. La școală, abaterile de la forma literelor prescrise sunt adesea sancționate și evaluate negativ. Acest lucru conduce în mod natural la un anumit comportament de învățare, în care sunt evitate greșelile și se utilizează un grad ridicat de control conștient al mișcărilor.

Învățarea variabilă

În timpul învățării, sarcinile sunt variate într-o oarecare măsură pentru a furniza mai multe informații sistemului de învățare. Învățarea este văzută ca un proces repetitiv de rezolvare a problemelor în care variația nu numai că îmbunătățește procesul de învățare în sine, ci și adaptabilitatea. În mod inevitabil, există și mai multe eșecuri, dar aceste abateri de la valorile implicite (galben) nu mai sunt neapărat considerate negative sau greșeli, ci utile pentru învățare. Gradul de variație depinde, de asemenea, de nivelul de competență al elevului, care nu ar trebui să fie subprovocat, dar nici supraprovocat. Rezultatul învățării prin învățare variabilă este semnificativ mai bun, în special în ceea ce privește transferul, decât în cazul învățării prin repetare.

Învățarea sistemică dinamică (sau diferențială)

Un mediu de învățare bogat, cu o variație permanentă a sarcinilor și a contextului sarcinilor, încearcă să umple hărțile cu informațiile stocate cât mai complet posibil (puncte verzi). Aceasta ar putea fi, de exemplu, scrierea rapidă, precisă, mare, cursivă (contextul sarcinii) a diferitelor litere (variație). În principiu, nu contează dacă aceste experiențe sunt sau nu utile pentru rezolvarea sarcinii. Bineînțeles, pentru a putea clasifica informațiile în mod corespunzător, este necesar un feedback precis privind succesul mișcării respective. În cazul în care în timpul învățării apar fluctuații și inexactități, acestea sunt chiar amplificate în mod intenționat și redate ca o nouă sarcină pentru a promova procesul de auto-organizare în găsirea unei soluții individuale. De exemplu, dacă presiunea este prea fermă, elevul trebuie să apese și mai tare până când învață cum se simte o presiune prea fermă.

Procesul decizional într-un astfel de sistem complex de informații este explicat pe baza unui model. Dacă hărțile sunt bine umplute, iar ulterior sistemul are nevoie de o soluție adecvată pentru o anumită sarcină, atunci un fel de interpolare a TUTUROR informațiilor stocate în aceste hărți calculează o intersecție sau un centru de greutate care reprezintă cea mai bună soluție în acel moment. De exemplu, atunci când alergați în pădure și săriți peste un trunchi de copac, se selectează programul motor care corespunde dimensiunii, distanței, suprafeței etc. Cu cât aceste hărți sunt mai bine completate în general, cu atât soluția va fi mai bună și mai solidă.

Astfel, învățarea sistemică dinamică diferă în mod fundamental de o abordare cognitivă clasică a învățării. În timp ce abordarea cognitivă a învățării predetermină în mare măsură conținutul și metoda de învățare și oferă doar soluții adecvate, învățarea dinamică de sistem se referă mai mult la conceperea unui mediu de învățare bogat în care cel care învață poate acumula cât mai multe experiențe. Tabelul următor enumeră câteva dintre diferențele dintre aceste două metode de învățare: 

Numeroase studii științifice au reușit să demonstreze în mod impresionant că învățarea variabilă și sistemică dinamică este mai solicitantă în faza de învățare, dar obține un rezultat semnificativ mai bun atunci când este transferată în viața de zi cu zi. În principiu, învățarea auto-organizată a copiilor (de exemplu, învățarea mersului) poate fi considerată, de asemenea, ca fiind o învățare variabilă. Învățarea cognitivă, pe de altă parte, este supusă iluziei învățării: în timpul fazei de învățare, mișcarea pare să reușească bine pentru că este executată în condiții controlate, încet și cu un grad ridicat de control al mișcării. Cu toate acestea, transferul în viața de zi cu zi este nesatisfăcător atunci când cel care învață trebuie să se confrunte cu situații noi sau când mișcarea trebuie să fie efectuată în mod automat. În cazul învățării variabile și al învățării dinamice a sistemului, se comit mult mai multe erori în timpul fazei de învățare. Cu toate acestea, aceste erori servesc drept sursă suplimentară de informații și permit automatizarea mișcărilor într-un stadiu incipient, deoarece este necesar un control conștient mai redus al mișcărilor. În transfer, mișcările învățate în mod variabil sunt mai adaptabile și solicită mult mai puțin memoria de lucru din cauza automatizării mișcărilor.

Ce înseamnă acest lucru pentru practica mea didactică?

Chiar dacă exersarea constantă în timpul fazei de practică pare să aducă o rată de succes mai mare, rezultatul transferului la alte sarcini este foarte limitat. Sistemul de învățare nu reacționează la o repetare constantă, ci mai degrabă la solicitări noi frecvente (a se vedea → Hipocampus). Sarcina profesorului în practica sistemică dinamică este de a proiecta un mediu de învățare bogat care să stimuleze moduri diferite și individuale de a rezolva problemele.

Întrebare de reflecție

De ce învățarea cognitivă (învățarea prin înțelegere) conduce doar la un succes limitat al învățării?

Quiz

1) Un principiu al învățării dinamice a sistemului este

A) evitarea greșelilor
B) exersarea constantă cu repetiție
C) experiența implicită repetată

2) De ce este practica variabilă mai eficientă decât practica constantă?

A) Aveți o mai bună înțelegere a sarcinii
B) Obțineți mai multe informații prin adaptare constantă
C) Există un succes imediat al învățării