Neuropsihologia

Acest capitol descrie elementele neuropsihologice de bază ale creierului. Creierul este organul central de percepție, acțiune și control la om. Neuropsihologia se ocupă de funcțiile de nivel superior implementate în creier, cum ar fi gândirea și inteligența, abilitățile cognitive, cum ar fi atenția sau memoria, aspectele comportamentale, cum ar fi emoția sau motivația, sistemul vizual și senzorial, capacitatea de limbaj sau abilitățile motorii. Dar învățarea tuturor acestor "abilități" este, de asemenea, o funcție a creierului și, prin urmare, reprezintă obiectul neuropsihologiei.

Teme

Dezvoltarea și interconectarea creierului

Creierul unui nou-născut are deja miliarde de celule nervoase, dar nu este încă capabil de performanțe complexe. Pentru aceasta, este nevoie mai întâi de o rețea funcțională suplimentară. Începând cu faza copilăriei timpurii, învățarea înmulțește numărul de conexiuni dintre celulele nervoase. Învățarea sinaptică a creierului este supusă unor condiții funcționale specifice.

Neuropsihologia învățării

Procesul de învățare este extrem de complicat, iar motivul pentru care creierul stochează unele amintiri și se debarasează de altele nu este încă foarte clar. Cu toate acestea, sunt cunoscuți diverși factori decisivi care influențează procesul de învățare, cum ar fi hipocampul, amigdala sau hormoni precum dopamina. Acești factori pot fi, de asemenea, influențați de mediul de învățare.

Funcțiile psihologice

Funcțiile fiziologice ale creierului sunt localizate în diferite zone și structuri și sunt interconectate. În funcție de funcția necesară, aceste structuri sunt activate sau dezactivate. Acest capitol descrie unele funcții fiziologice ale creierului, cum ar fi cele somatosenzoriale, senzorio-motorii și de limbaj.

Funcțiile de vorbire

În istoria evoluției omului, capacitatea de a vorbi se află într-unul dintre cele mai înalte stadii de evoluție. Toate organele care permit recepționarea și producerea vorbirii au de fapt alte sarcini. Transformarea lor într-un mijloc de comunicare a necesitat adaptări extrem de complexe și evoluția cogniției.

Plasticitatea neuronală

Termenul "plasticitate neuronală" descrie capacitatea creierului de a se reorganiza permanent pe parcursul întregii sale vieți. Acest lucru poate afecta atât structura, cât și funcția creierului. În funcție de necesități, se pot forma noi celule nervoase, conexiunile nervoase pot fi noi sau reconstruite sau pot fi puse la dispoziție noi resurse, în funcție de necesități. Plasticitatea neuronală joacă un rol decisiv în special în procesele de învățare și memorare.